E iar dimineaţă!
Autor: Maria Luca  |  Album: Ascunde-mă Doamne în Tine!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 03/03/2016
E iar dimineaţă...plecat pe genunchi
Pe drumuri de rugă păşesc
Şi bat cu putere la poarta iubirii
Pe Tatăl divin să-ntâlnesc!

Şi mâinile-n rugă se-nalţă spre ceruri
Şi inima-Ţi cântă mărire...
Mă-mbraci cu putere prin Duhul Tău Sfânt
Mă-nvălui cu sfânta-Ţi Iubire...

În slaba-mi fiinţă altaru-i fierbinte
Şi ard prin credinţă cărbunii
Iar sufletu-mi zboară pe calea celestă
Desprins de poverile humii...

O, Tată din ceruri...mi-ai dat încă-o zi
Să pot să Te laud...să-Ţi cânt...
Să pot fi lumină în noaptea de patimi
Şi sare să fiu pe pământ...

E iar dimineaţă...în rugă fierbinte
Spre tronul de slavă păşesc
Şi-acolo...umil...cu inima-n clocot
Atât vreau să-Ţi spun..."mulţumesc!"

Vulcan-31-01-2016
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1095
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni