OMUL-creaţia divină din pulberi de humă
Din suflet de viaţă şi gând pentru cer,
Fragila fiinţă ce-n valuri se-aruncă
Se zbate-n iluzii şi vise ce pier.

Uitase demult, în continua-i visare
Că locul de-aici nu e cel permanent,
Şi într-o goană dementă după himere
Îşi pierde direcţia şi uită de cer.

Clădeşte în viaţă bogăţii efemere
Îmbracă superficialul şi îl trăieşte aici,
Rămas în automatismul lumii moderne
Esenţa-o trăieşte la cotele mici.

Dar sfântul principiu ce Biblia ne-nvaţă,
Deşi, în fond, e-un paradox chiar absurd,
Că viaţa eternă se dobândeşte prin moarte
Şi bucuria de sus pot să o vadă doar ochii ce plâng.

Pământul ne-oferă doar clipe puţine
De pace, iubire şi cântec sublim.
Dar cerul promite, şi El împlineşte
Acele făgăduinţi, înspre care tânjim.

Haideţi cu toţii, să ne-amintim scopul nostru;
De ce existăm şi spre ce năzuim?
Vrem viaţa eternă şi cerul ilustru
Sau viaţa de-aici pe care-o trăim?