O, Doamne atât de mica ne-a mai rămas credința.
Nimic noi nu mai facem, nici nu ne-ngrijoram,
Suntem atrași de lume, nu vedem neputința.
Și nu-ncercam sa facem nimic ca s-o pastram.

O! Unde vom ajunge de 'naintam pe cale
Mereu aceeași oamnei cu sufletele moi.
Cu necredința... vai... putem s-a vem medalii
La câtă necredința purtam în suflet noi.

Iar cineva acolo în ceruri ne veghează
Privește cu durere și plânge pentru noi
Sa ne trezim o frați din amorțirea noastră
Sa nu rămânem veșnic nepăsători și goi!

Mai este încă vreme și harul încă tine
Iar bobul de muștar putem ca sa-l plantam
Și sa trăim frumos, da! ca în timpul zilei
Când bobul o sa moara, noi rod o sa avem.

O nu privi la dreapta, nici nu privi la stânga
Privește Înspre tine, chiar tu o dragul meu.
Schimbarea se începe, mereu persoana-ntaia
Și când nu poți tu, cu siguranța că poate DUMNEZEU!

Amin