Fericire, fericire cât de mult te-am căutat
Străbătut-am tot pământul când în lung şi când în lat
Răscolit-am în palate unde luxul se desfată
Dar nu te-am găsit acolo şi-am plecat îngândurată!

M-am oprit apoi la mese pline de îmbelşugare
Sigură că eşti acolo unde e îndestulare
Dar oricât te-am căutat n-am putut să te găsesc
Căci acolo era lege numai omul cel firesc!

În căutarea ta păşit-am într-o lume de plăceri
Poleită-n strălucire...fără lacrimi şi dureri
Însă vai, când am crezut în sfârşit că te-am găsit
Mi-am simţit sufletul gol, obosit şi pustiit!

Cu povara de regrete am pornit din nou la drum
Răscolind cu-nverşunare prin al vieţii mele scrum
Şi-am găsit ascuns acolo un tăciune fumegând
Dintr-o vreme când, în rugă, cerului vorbeam plângând...

Şi-atunci te-am zărit o clipă, fericire minunată...
Erai jarul din inimă, erai dragostea de Tată,
Erai imnul de mărire înălţat spre veşnicii
Erai dorul de-a cunoaşte... de-a ierta, şi de-a iubi!

Azi pot spune tuturor... în sfârşit te-am întâlnit...
După ani de căutări, fericire, te-am găsit!
Eşti aici, în pieptul meu... dragoste şi bucurie...
Eşti Lumina ce-mi arată drumul către veşnicie!

Vulcan-12-02-2016
Mary