Cu ce-aş putea să Te compar, Isuse?
Autor: Maria Luca  |  Album: Ascunde-mă Doamne în Tine!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de maria23luca in 20/03/2016
Cu ce-aş putea să Te compar Isuse
Şi-a Ta iubire cum să o descriu
Când eşti ascuns în fiecare floare
Şi-n inimă Te simt... un clocot viu...

Cum aş putea în ochi să Te privesc
Din ei să sorb nectarul fericirii
Când Tu eşti peste tot, omniprezent,
Şi ne îmbraci cu straiele iubirii...

Şi unde oare aş putea găsi
Cuvinte să Îţi laud măreţia...
Să-Ţi spun că Te iubesc... că Tu eşti totul
Şi mi-ai adus în suflet bucuria!

Cu ce-aş putea să Te compar Isuse
Când Tu eşti peste tot, omniprezent
Şi îmi vorbeşti prin visele de noapte
Şi din înalt mă cercetezi... atent...

Mă-nchin cu reverenţă... cu iubire
La crucea Ta, iubit Mântuitor
Şi mâinile-mi înalţ spre veşnicie
Şi Te iubesc Isus... şi Te ador!

Vulcan-18-02-2016
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1402
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni