Ne doare, Doamne, ne doare dar Tu simți
Durerea lumii-ntregi, împreunată,
Plângi lacrimi de copii, lacrimi de părinți,
Dar rana Ta n-ai plâns-o niciodată.

Ne seacă, Doamne, rănile ne-nchise,
Când cei crescuți cu noi într-o tulpină,
Cred că se duc spre-un Canaan de vise
Și-adună spice pe-o miriște străină.

Doare, Doamne, doare, știu că-Ți pasă,
Depărtarea smulge pruncii de la sân,
Îi leagănă doar câmpul de mătasă,
În jeluirea plopului bătrân.

Ne doare-n suflet mâna ridicată
Cu palma streașină pe la sprânceană,
Întoarce peregrinii, scumpe Tată,
Din depărtări, aici în țara-mamă,

Până când se mai văd țăruși în holdă,
Până mai cântă-n lanuri ciocârlia.
Așteaptă doina tăinuită-n frunză
Și cheamă-n dor de mamă, România.

Stăpâne știi ce-n pântec țara poartă,
Ne-ai binecuvântat în tot și-n toate
Să nu cerșim la o străină poartă,
Să nu ne înrobim prin libertate.

Mă rog Părinte Ție pentru țară,
Pentru durerea celor de departe,
Fă azi minunea-n care să nu doară,
Ne leagă în Iubirea fără moarte.

La noi încă mai dau salcâmi în floare,
Adu-i, culegători de Miere sfântă,
Să ducă vestea mântuirii Tale
Și să ne pregătim de marea Nuntă.

Amin!