Azi glasul către Tine îmi înalţ!
Autor: Maria Luca  |  Album: Ascunde-mă Doamne în Tine!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de maria23luca in 28/03/2016
Azi glasul către Tine îmi înalţ
Şi-ai mei genunchi se pleacă-n rugăciune
Nu pentru-a-Ţi cere Doamne bogăţii
Ci dorul inimii voiesc a-Ţi spune...

Cu reverenţă vin la poala crucii
Să-Ţi mulţumesc Părinte încă-o dată
Că m-ai iubit pe mine, păcătosul
Şi m-ai vegheat cu dragoste de Tată...

Îţi mulţumesc că am pe masă pâine
Şi prunci cuminţi ce viaţa-mi luminează...
Îţi mulţumesc pentru Cuvântul viu
Şi Duhul Sfânt ce iar mă cercetează...

Dar mult mai mult Îţi mulţumesc Părinte
Pentru iubirea fără-asemănare
Şi pentru Fiul Tău jertfit pe cruce
Să-mi dea credinţă, pace şi iertare...

Azi către Tine glasul îmi înalţ
Şi mă aplec şoptirea să-Ţi ascult...
Îndură-Te de mine, Tatăl meu
Căci Te iubesc Isuse-aşa de mult!

Vulcan-25-02-2016
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2188
  • Export PDF: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni