Ce har când bat la pleoapa sufletului tău
Razele de Soare, șiroind în gene,
Dumnezeu trimite solii să te cheme,
Să te înfieze, să fii copilul Său.

Ce mare har să înțelegi menirea ta,
Că ești doar țărână scoasă de sub ape,
Încinsă în Cerul Dragostei Agape,
La zenit cu rugul arzând, din Golgota.

Ce har să umbli pe valuri legănate,
Pe urma Lui Isus, neclintită Stâncă,
Când norii sunt prea grei, marea prea adâncă,
Poți totul în Cristos, biruiești în toate.

Când poți să-ți îndulcești Meriba, mare har,
Să o tămăduiești cu stropi de Fagur sfânt,
Când poți trăi curat, curat după Cuvânt
Și strângi cu Dumnezeu recolta în hambar.

Ce har nespus să mergi pe Calea luminată
De Soarele dreptății, fără de apus,
Fâşii0 nepământești te leagă de Isus
Și nu le poate rupe nimeni, niciodată.

Ce har să fii un om plăcut Lui Dumnezeu,
Rugăciunea să îți fie tămâiată,
Să știi că ești al Lui, El îți este Tată
Pentru că a plătit Isus păcatul tău.

Ce har sublim să ai un loc la dreapta Lui,
Veșnic desfătare de neînchipuit,
Pentru că te iubește, pentru că ți-a sortit
Te va încununa cu floarea Cerului.

Deschide astăzi pleoapa sufletului tău,
Șiroiesc în gene făclii din Golgota,
Până mai este har, căci harul va pleca,
Vrea să te salveze Fiul Lui Dumnezeu.

Amin!