Terra
Autor: Son of man  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Sonofman in 03/04/2016
Încătuşat în timp şi spaţiu
Visam la libertate
Un călător etern să fiu
Prin zări îndepărtate ...

Să uit că sunt legat de mine ,
Doream să fiu nimic .
Priveam spre stelele senine
Cuprins de Infinit ...

Descătuşat de ceas şi de atomi ,
Se tulbura eterul ...
Zăresc oştiri de îngeri şi demoni
Ce împânzesc tot cerul

Atât de mulţi că nu e număr
De oameni cunoscut ,
Iar Universul stă pe-un umăr
Generalului temut .

Aceasta-i miza pentru care
La luptă sunt porniţi
Înşiruiţi de bătălie
Toţi îngerii-nrăiţi .

Sunt doua taberi , albi şi negrii
De îngeri şi demoni
Şi doi conducători celebrii
Un David şi un Absalom .

Un Goliat iese dintre rânduri
Privind cu mult dispreţ ,
Cu hule groaznice şi ură
El blestema semeţ ,

Într-una ocăra Oştirea
De Îngeri Străluciţi
Ameninţându-i cu privirea
Ochilor nesăbuiţi .

Şi timp de patruzeci de zile
Acest demon uriaş
A aruncat cuvinte pline
De ură , pătimaş .

Dar nimeni nu a fost în stare
A se lupta cu el ,
Cuprinşi cu toţi de groază mare
Priveau către mişel .

În toată-Oştirea nu era
Un vrednic luptător
Şi nici un înger nu-ncerca
Curaj biruitor ...

***
Dar iata-L pe Eroul slavei :
Păşeşte dintre rânduri
Priveşte crunt spre locul luptei
Luminând totul in juru-I .

Demonul vrajmaş văzându-L
Ranji plin de dispreţ
Se pregăti ca ucigându-L
Să-L sfâşie în bucăţi .

Dar Mielul Sfânt înainta
Spre demonul trufaş
Şi nici măcar nu se temea
De groaznicul vrăjmas .

Înjurând şi blestemand din nou
Spre Tabăra Luminii
Privi spre Mielul Sfânt Erou ,
Nu-I rezistă privirii ...

Îşi puse coiful de catran
Din teacă-şi smulse sabia ,
Înaintă spre Canaan
Dezlănţuind urgia ;

Dar Mielul Sfânt îl înfruntă cu har
Pe demonul nemernic :
- Tu-Mi vii-mpotrivă cu tot ce-i murdar ,
Tu vii din Întuneric .

Eu împotriva ta aduc un Steag
În Numele cel Veşnic !
Blestemele asupra ta se sparg ,
Prietene netrebnic !

Un fulger , o mişcare iute
Şi Mielul atacă ,
Lumina străbătu prin noapte
Pe demon spulberă .

Se prabuşi-n neant până-n Infern
Uriaşul demon mândru
În lanţuri veşnice şi în blestem
Tot iadul înghitindu-l ...

Îndata Mielul Sfânt triumfator
Un Prinţ desăvârşit
În lupte pururi-nvingător
Pe veci a biruit ...

Iar toată ceata de mişei
Vrajmaşii ai Luminii
Cuprinşi de-ntunecate văi
Sortiţi cu toti muririi ...

Se bucura in Cer Oştirea
De Îngeri Luminaţi
Slăvind mereu desăvârşirea
Vrednicului Împarat

***
Un Nou Plan în Cer se naşte
De El ales anume :
În Univers , ascuns de astre ,
E Terra din genune ...


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 773
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni