TREI CRUCI, TREI RĂSTIGNIȚI...

Pe crucea din stânga, copleșit de durere,
Tâlharul păstrează un moment de tăcere
Se zbate în chinuri, dorește să moară
Agonia, prea lungă, ar vrea să dispară.

Privirea-i crispată se-ndreaptă spre glie
Întreaga-i viață i-a fost o hoție
Își merită soarta făcătorul de rele
De fărădelegi n-a vrut să se spele.

Tot felul de gânduri îi trec prin minte
”Am neglijat ale Cerului cuvinte
S-apelez la așa zisul dumnezeu?
Pân’ la sfârșit vreau să rămân ateu...

Cine-a propus metoda barbară
Să fim legați pe lemn de ocară?
Nebuni sunt acei ce-au vrut s-o impună
Să stăm răstigniți sub soare, sub lună...

Dar cel ce pretinde c-a venit din Cer?
L-au pus în mijloc – aici e-un mister.”
Așa gândea tâlharul doborât de durere
Cu trupul zdrobit și-ncețoșată vedere.

Secundele trec, i se par veșnicie
Pe crucea din mijloc el vede ce scrie
>Isus din Nazaret, peste iudei rege<
A-ncălcat și el pământeasca lege?”

În răni îi pătrund toridele raze
Și totuși rostește câteva fraze:
”De ești Dumnezeu – cum vrei să pretinzi
Vorbele-acestea vei vrea să le prinzi...

Și chiar acum vei înfăptui minune
S-o înțeleagă a mea rațiune
În drama aceasta vreau o dovadă
Vreau piroanele la pământ să cadă...

De pe lemnul ‘nălțat de soldații romani
Desprinde-te, ucide-i pe-ai noștrii dușmani
Să vedem puterea ce se cuvine
Celui ce din spații galactice vine...

Noi muritorii....tu ”împăratul”
De ce vrei să-ți mutileze regatul?
Dă-te jos și-apoi pe noi ne salvează
Nu mai vreau aici o nouă amiază.”

Tăcerea-i profundă, nimic nu rostește
Acel ce, nicicând, în răni nu lovește
Privirea lui blândă denotă iubire
Cu mult mai presus de zgură și fire.

Cununa de spini pe cap așezată
Străpunge o frunte nevindecată
Cum e posibil ca ființa umană
Să pună calvarul pe proaspăta rană?

Dar ce să vezi? Tâlharul din dreapta
Își spune crima, își recunoaște fapta
”Acesta sunt, am încălcat legea străbună
Cine e hoț necazuri, o mie, adună...

M-au prins furând; mi-erau buzunarele grele
Nu dau detalii, dar am făcut și-alte rele
”Păcatul ne-a biruit” – celui din stânga-i spune
”Să ne cerem iertare, să-nălțăm rugăciune...

Suntem aici pentru fărădelegi comise
Precum la judecată fost-au descrise
Dar omul acesta la mijloc expus
O vorbă de ocară el nu a spus...

Că-i Fiu de Dumnezeu eu nu mă-ndoiesc,
(Sunt sigur de asta când Îl privesc)
Ce mult îmi vorbește duioasa-I privire!
C-a fost pus pe lemn e nelegiuire...”

Din nou își îndreaptă privirea spre El
De unde e sigur că vine-un apel
Și simte că-n suflet curajul îi crește
Și-nvinge durerea și astfel rostește:

”O, Fiu de Dumnezeu adu-ți aminte
De soarta mea, de-ale mele cuvinte
Sunt făcătorul de rele ce-și cere iertare
Simt că doar la Tine e vindecare.”

Și chiar atunci a primit sublimul răspuns:
”Al Meu sacrificiu îți este de-ajuns
Se-mplinește planul conceput în Slavă,
Azi vei fi cu Mine în veșnica Dumbravă.”

Orice păcat în sângele Lui se spală
Roada răstignirii Lui e reală
Cine-n El, fără rezerve, se-ncrede
Splendorile Lui divine le vede.

Nu-n zadar s-a dat Mielul pe Sine
Prin El putem împăcare obține
Pretutindeni se văd, azi, rezultate
C-a fost ispășit un ocean de păcate.

Dincolo de moarte vedem Învierea
Nimic nu-I întrece mărirea, puterea
Trăim pentru El, gustând biruința
C-așa se-mplinește slujirea, dorința.


George Cornici/13 Aprilie, 2016