Mângâieri...
Mi-s mângâieri luminile celeste
Când mă surprind iubindu-le-n ferestre;
Mă poartă-n fericiri de ele doar știute,
Mă-mbrățișează...
...când suspin-n poverile-mi-nespuse...
Mi-s luminate iubirile în ceață,
Când plâng și sufletu-mi tânjește
Dup-a Domnului dulceață,
Când totul pare fără sens, speranță.
Mi-s dulci luminile celeste,
Cu zâmbete-n întristatele ferestre,
Când adormite sentimente lâncezesc,
Îndemnâdu-mă să stăruiesc în rugi,
Să mă trezesc și Cortul Întâlnirii,
Nicicând să-l părăsesc.
Mi-s mângâieri luminile celeste,
Le-mbrățișez chiar dacă plâng,
Cu lacrimile pocăinței-n suferință,
De Dumnezeu trimise,
încredințată c-am să-L văd-n curând...

14 aprilie 2016
Sanda Tulics