Se precipită timpul, se precipită omul,
Aleargă întruna spre un vast nicăieri,
E-o vreme în care nu rodește nici pomul,
Nu mai sunt înfloriri, parcă nici primăveri.
Și multă durere resimte natura,
Pământul, doinind, își împrăștie jalea,
Chiar ceru-şi trimite plângând uvertura,
Decadența triumfă căci pierdută e calea...

Un abur se-nalță din reavăna brazdă,
Străbătând cu putere eterul... La fel,
Multe doruri rămase cândva fără gazdă,
Își caută vatra cu patos și zel.
Tu Casă a Pâinii, trimite-ți solia,
Trezește-omenirea la viață! E trist,
Că lumea nu are reper veșnicia,
Puțini mai trăiesc în umblare cu Crist!

Azi eul primează, stăpân e Mamona,
Altruismul e rar, parcă n-ar exista,
Preferată e copia, inventată e clona
Și goală rămâne zi de zi, inima.
Mai este-o fărâmă, mai e o speranță,
Biserica caută a se revigora,
Deși unii dorm, alții sunt plini de viață
Și nu obosesc, chiar de lupta e grea.

Îndură-Te Tată, trezește pământul
Și lasă-Ți iubirea să curgă șuvoi,
Revarsă în inimi de gheață Cuvântul
Și-n trupuri de carne Tu pune altoi.
Prin Duhul cel Sfânt înnoiește planeta,
Izvoarele-amare le fă cât mai dulci,
Când ura și pizma ridică ștafeta,
Smerește-ne Doamne, ne fă iarăși prunci!

Dar nu în statură e ce vrem a-Ți cere!
La minte și crez să ne faci iar copii,
Să știm să iubim cu-ntreită putere,
Pregătiți pentru cer ca să fim, de-i veni!
Să fim mărturie, să creștem ca pomul
Sădit lângă ape, să dăm rod mereu,
Simbioză perfectă, pământul și omul,
Conlucrând să dăm slavă lui Dumnezeu!

14/04/16, Barcelona-Lucica Boltasu