Un dor aprins îmi mistuie privirea
Străfulgerat de gânduri şi idei
Cu ochii ţintă spre nemărginirea
Imperiului de astre şi scântei ...

Simt cum zbor pe nemăsurata cale
Gonind cu paşi grăbiţi spre infinit
Privesc napoi spre arşiţa din vale
Şi întristat mă-ndepărtez grăbit ...

Fiinţe biete şi nefericite
Un furnicar de oameni pe un Glob
De suferinţi şi patimi-nlănţuite
Se ceartă şi se luptă pentr-un ciob ...

Şi fiecare-n lucrul lui doreşte
Să se îmbete de pofte şi plăceri
Legaţi de patimi rele-alearg-orbeşte
Împinşi înspre cascada de dureri

O , de-ar privi în sus măcar o clipă
De-aici un semn le-aş face să le spun :
- Opriţi-vă din alergarea voastră ,
Întoarceţi-vă de pe-al morţii drum !

Dar nu e nimeni care să privească
Măcar o clipă înspre infinit
De patimi rele să se pocăiască
În inima o Pace-ar fi primit ...

Deodată il găsesc , privind acolo ,
Încătuşat de patimi şi dorinţi
Şi alergând încoace şi încolo ,
Zăresc un om lovit de suferinţi .

În inima o milă-mi izvorăşte
Şi il privesc cu sufletu-ntristat ...
Din alte Lumi o Voce îmi şopteşte :
- Prietene , de ce eşti supărat ?

- O Doamne , ce să spun , nu am cuvinte
Şi nu găsesc răspuns întemeiat ,
Privind zărit-am colo jos in lume
Prea multe suferinţe-s de-ndurat ...

Dar lucrul care mult mă întristează
Din toate câte sunt acolo jos
E faptul că nici unul nu cutează
Să-şi lepede veşmântul ruşinos

Iar unul dintre ei mi-atras privirea
Prin felul său de viaţă şi trăit :
Prea s-a-ntrecut cu dorul şi cu firea
Şi de dureri e zilnic biciuit ...

- Prietene , Eu îl cunosc prea bine
Pe-acela care-n rele se zbătu
Încinge-te cu pace şi iubire
Şi află că acela eşti chiar tu !