TE VĂD ÎNVIAT…

Privind spre Tine prin credință
Te văd, Isuse, înviat
Noianu-ntreg de neputință
Bine-nțeles, s-a dărâmat.

Te văd… și știu evenimentul
Când ai ieșit din noaptea grea
Cu Tine biruim torentul
Și împliniri putem avea.

Privirea Ta cuceritoare
Îmi spune că, în veci, ești viu
Din răni Tu faci o sărbătoare
Și-așezi verdeață în pustiu.

Te văd acum nu pe o cruce
Și nici în grotă-nmormântat
Ci-ntr-o grădină ce produce
Un rod atât de savurat.

Au vrut să fii-n eternitate
În acel vid nemărginit
N-au procedat după dreptate
Atunci când ei Te-au răstignit…

Dar planul conceput în Slavă
Se împlinea sub ochii lor
Trei zile stat-ai în epavă
Dar ai ieșit, biruitor.

Îți văd, desigur, și cununa
Dar nu din spini ce-nțeapă greu
Mă fericești întotdeauna,
Nu mă lași singur pe traseu.

Dovadă c-a fost înviere?
Te-aud, Te văd; nu mă-ndoiesc
În suflet simt o adiere,
În harul Tău mă adâncesc.

Că-mi cercetezi viața toată
E semn că n-ai rămas în vid
O, vorba Ta înmiresmată
M-ajută să dărâm un zid.

Citesc pe chipul Tău candoare
Și înțeleg ce vrei să-mi spui
Trăiești să-nving în încercare
Balsamul Tău pe răni să-l pui.

Ți-aud apelul plin de viață
Chemându-mă să Te urmez
Prin ger, prin foc, prin densa ceață
C-atunci victorii-nregistrez.

Găsesc o pace-n Înviere
Ce-n altă parte n-o găsesc
Trimite, zilnic, mângâiere
Și un elan dumnezeiesc.

George Cornici
Sărbătoarea Paștelui, 2016