Un dor răsare-n pieptul meu
Privind spre constelaţii
Îl simt în inimă mereu
Un dor de generaţii ...
Răsar 'nainte-mi licăriri
Din vremuri de demult
E drama unei mari Iubiri
Ce veacuri o ascund ...
Zăresc Grădina neuitată
Şi florile-n măslini
E noaptea cea însângerată
Cu lacrime pe crini ...
Luceşte luna de departe ,
Nevinovata Stea
Azi soarta lumii o împarte
Primind pecetea sa
O rouă caldă izvorăşte
Din ochii Săi fierbinţi
Iar ceru-ntreg spre El priveşte
Cu dor de biruinţi ...
Dar luna cu-a ei albă rază
S-a-ntunecat privirii
Privind din cer cum se-ntristează
Prinţul Nemuririi ;
Grădina-ntreagă se-nspăimântă
De tainica mâhnire
Dorind durerea să o stingă
În clipe de iubire ...
- O, departează-acest pahar !
Ah, de-ar fi cu putinţă !
O , Tatăl Meu sunt prins de jar ,
Şi ceas de suferinţă .
Sudoarea de pe Chipul sfânt
Se prefăcu în sânge ;
O linişte ca de mormânt
Spre moarte Îl împinge .
Dar Dragostea a biruit ,
Iubirea din Lumină
Paharu-ntreg El l-a primit
Plinind legea divină :
- O , facă-se nu cum voiesc
Ci cum voieşti , Stăpâne !
O , Tatăl Meu voia-Ţi doresc ,
Să împlinesc în Mine !