Iertarea, o înveţi pe deal la Golgota
Purtând pe cap cununa de spini,
Privindu-L pe Isus, pe crucea Sa,
Sub privirea Lui, a ochilor senini,
Înveţi să ierţi chiar pe călăul tău,
Pe cel ce te-a lovit atât de rău,
Pe-acela, care în faţă te-a scuipat,
Să ierţi şi să iubeşti cu-adevărat!

Iertarea este un crâmpei de pace
Din nesfârșitul Dragostei hotar,
La glasul ei, marea se-alină, tace...
Şi soarele strălucitor se-arată iar.
Să-l ierţi pe-acel care-a stârnit furtuna
Şi ţi-a rupt frunze una câte una,
Pe-acela care chiar te-a dărâmat,
Să ierți și să iubești cu-adevărat!

Iertarea este o cântare nouă,
O cânţi cu lacrimi mari de bucurie,
Ea se ridică uşor ca o rouă...
Şi înfloresc iar crinii pe câmpie.
Pe cel care s-a lepădat de tine
Cu care ai rupt odată dintr-o pâine,
Dar el te-a minţit, te-a înşelat...
Să ierţi şi să iubeşti cu adevărat!

Iertarea,... este datoria ta
Faţă de Cel ce toate ţi-a iertat,
Dacă nu ierţi, în cer nu poţi intra
La nunta Fiului de Împărat.
Să-i ierţi pe cei care îţi sunt datori,
Adună-n cer eternele comori;
Să ierţi pe cei care te-au supărat,
Să ierţi şi să iubeşti cu adevărat!

Iertarea este o putere sfântă
Ea poate rupe lanţul de robie,
Acoperă greşeala şi o uită,
Ca cel robit, eliberat să fie.
Dar cine poate să arunce piatra,
Şi de iertare, nevoie n-ar avea?
Precum ierţi tu, aşa vei fi iertat,
Să ierţi şi să iubeşti cu adevărat!

Ana Haz, Arad.