Intru în Templu
cu uimire,
în urma mea, încet,
o uşă se-nchide.
În faţa mea arde maiestuos
Un Sfeşnic,
de după cele şapte flăcări,
Doi Ochi mă privesc
concentric.

Lumina Albă
mă spală, m-alintă.
Ceva mai încolo,
Altarul cu voce de om,
solemn, mă întreabă
ceva dureros.

Se-aud mii de voci,
Shekinah pluteşte-n văzduh.
M-atinge o boare divină.
pe chipul de lut.

Dincoace de Sfânta,
leviţii cântă-n surdină.
Iar fumul devine mai gros,
până când Glasul tăios
despică Lumina:
„Acesta-I Mieluţul de Jertfă,
Eu Însumi vi L-am dat!
Ferice de toţi cei care
v-aţi adăpat,
din Sângele curs
pe Altar!”

Îndată leviţii izbucnesc
în Osanale.
Doi serafimi,
cu aripi diafane,
se închină smerit
în faţa unui Miel
cu gâtul zdrobit.
„Vrednic este Mielul
sa fie `Nălţat!
A Lui e Domnia,
A Lui e Regatul,
De-acum, peste veac!”

Şi Templul
se umple de fum,
Shekinah râde-n văzduh.
…Ies din Templu,
cu uimire,
în urma mea,
uşa de-argint
cu zgomot
se-nchide …

(Predeal, August – 2012 ; din volumul " Râsul viorii fără arcuş " )