Biserica se rupe, că nu putem ierta

Biserica se rupe, că nu putem ierta
Spunem: ,,Te iert” în față, ca să putem cina.
Chiar dacă noi purtăm o mare vină-n parte,
Cum ne victimizăm, crezând: „Eu am dreptate!”.
Nu putem conlucra, că noi vrem să conducem,
Și doar ”părerea mea” foloase va aduce.
Mândria e prea mare; plini de venin și fire;
Ai obosit, și ce faci, faci numai cu cârtire.
Biserica se rupe, că nu putem ierta
Și unul o ia-n stânga, și altul în dreapta.
Te lași influențat, de vorbe-ademenit,
Și iar nu poți să dormi, și iar ești amețit.
'Altarul!' Strigă Domnul. 'Ți s-a cam dărâmat.
Biblia-ai cam lăsat-o, și nu te-ai prea rugat.'
De unde să-ai putere? Nu vine din senin.
Se cere-n odăiță cu lacrimi și suspin.
Și vrei să mai ai roade, și te-ntrebi de ce n-ai;
Tu luptă-te cu ”tine” să poți să-ajungi în Rai.
Dacă te uiți la Domnul, cât bine El făcea:
Ierta, elibera și pe mulți vindeca,
Și după orice bine, orice bună lucrare,
Mulțimea-nfierbântată, voia să Îl omoare.
Dar, seara Se ducea El singur la o parte
Și Se ruga, plângea, și zilnic avea roade.
Avea înțelepciune că Tatăl Îi dădea,
Și când deschidea gura, știa cum răspundea.
Judeca cu dreptate, jug nu punea prea greu,
Smerit, spăla picioare, călca pe ”Eul” Său.
El ne arată practic, ca noi să Îl urmăm,
Și-n suflet... înlăuntru, miresme ne-adunăm.
Și cei din jurul nostru ne vor aprecia
Văzându-ne purtarea, vor vrea a ne urma.
Ca Iosua și Caleb, fără cârtiri `nainte!
Crezând lucruri promise, vom vedea taine sfinte.
Să ridicăm altare, cu El de vorbă-a sta,
Să-L lăudăm și sigur, Isus ne va-nvăța,
Și-adevărata Cină în ceruri vom cina
În mare sărbătoare, atunci vom triumfa.