Umbră


O biată umbră trecătoare
Un abur slab, de mult apus,
O inimă înşelătoare
Şi un creştin fără Isus.

Un om lipsit de pocăinţă
De tot ce-i bun, de tot ce-i sfânt,
Fără nădejde şi credinţă
De multele păcate-nfrânt.

Un biet nefericit pe cale
De toată lumea părăsit,
Cu inima plină de jale
De orice mângâieri lipsit.

Flămănd, bolnav şi fără nume
În ochi cu plânsul cel amar,
Un părăsit de-ntreaga lume
O viaţă plină de calvar.

Un om ce şi-a vândut pe linte
Si pe arginţi dreptul de sus,
Cu fărdelege pe veşminte
Fără de Crucea Ta Isus.

Aşa am fost când Tu odată
Pe lângă mine ai trecut,
Nu cred că voi uita vreodată
Atunci cât bine mi-ai făcut.

Parcă te văd când plin de milă
Te-ai coborât la mine jos,
În ochii Tăi nu era silă
Nici scârbă de un păcătos.

Mi-ai dat veşmântul la o parte
Şi cu-al Tău sânge m-ai spălat,
Mi-ai şters pecetea cea de moarte
Şi inima Tu mi-ai schimbat.

M-ai pus pe drumul care duce
Spre Paradisul cel de sus,
Mi-ai dat în viaţă a Ta Cruce
S-o port pe urma Ta Isus.

Apoi mi-ai dat un rost şi-un nume
Mi-ai dat un duh din duhul Tău,
M-ai scos din tot ce este lume
Şi de sub ghiara celui rău.

Mi-ai spus să fac la orice suflet
Cum şi Tu mie mi-ai făcut,
Şi să iubesc în al meu umblet
Să uit pe veci al meu trecut.

Să nu ascult mi-ai spus de oameni
Să nu urăsc aşa ca ei,
Să fac doar bine pretutindeni
Să nu fac rău ca cei mişei.

Să am o sfântă legătura
Cu cei ce sunt răscumpăraţi,
Să am în dragoste căldură
Şi de vrajmaşi ca şi de fraţi.

Să fiu statornic în credinţă
Unde odată Tu m-ai pus,
Şi să trăiesc în pocăinţă
Cu toţi copii Tăi Isus.

De-atunci pe urma Ta intr-una
Mă lupt să fac ce Tu mi-ai spus,
Să pot să moştenesc cununa
Şi Ţara Ta o scump Isus.

De-atunci prigoane si ocară
Pe urma Ta îndur mereu,
Sunt alungat şi scos afară
De multe ori mi-aşa de greu.

Dar am nespusă fericire
Căci Tu mi-ai dat al vieţii dar,
Şi simt în mine-a Ta iubire
Întreagă fără de hotar.

Cu Tine voi rămâne pururi
De toţi dac-aş fi părăsit,
Pănă acolo sus în ceruri
Vreau ca să lupt neobosit.