Toamna vieții

Din copacul vieții-n umbră
Ne tot cade câte-o frunză.
Și când vine iarna morții
Arătăm uscați și singuri.

Învățăm de la pădure,
Că mai este-o altă lume,
Primăvara când se-arată
Toate-ncet revin la viață.

Înțelege dragă frate,
Că-i nădejde după moarte!
Tu când pui sămânța-n glie
Moare și pe urmă-nvie…


Așa e și-n toamna vieții,
Ai nădejdea dimineții.
După noapte și suspine
Vei avea parte de bine.

Important e pe pământ
Să trăiești ca și un sfânt.
Pe Hristos să-L ai Speranță,
Sursa noastră pentru viață!
Simion Ioanăș