Momentul Zero

Când raze de lumin-ai vrut s-apară
Şi-o nouă fiinţă pentru-a fi creată,
Doamne, vorbirea Ta, întruchipată
S-a contopit în grija-Ţi ce-nfăşoară
În dragoste, zidirea sfântă arătată!

Natura oferindu-mi-o ca o comoară
În meditare, pentru a fi cercetată,
Ai vrut prin ea iubirea demonstrată
S-o pot citi în tot ce mă-nconjoară
Să-nţeleg că-n har mi-a fost lăsată!

Şi-un cadru priincios, a luat fiinţă
Cum ai gândit în marea-nţelepciune,
Ca-n Univers, să mai creezi o lume
Să-mplinească preasfânta Ta voinţă
Ascultătoare, liberă a se supune.

Şi peste tot să fie-o dalbă coroniţă
Cea mai sublimă-n taina ei minune
Ce în creaţie de dragoste ne spune,
Despre puterea măreţiei în ştiinţă
Ce-n veci de veci, nu poate-apune.

Şi m-ai creat la formă-asemănare
Cu chip, după model Dumnezeesc,
Pe care Doamne, lumile-L iubesc
Pentru iubirea-Ţi veşnic creatoare
Şi în trăirea ei continuu mulţumesc!

Ea străluceşte în planul de salvare,
Izvor din tronul Maiestos, Ceresc,
Cu noi valenţe-n spaţiul pământesc,
Supus fiind la cruda-i condamnare
Din cauza păcatului cel strămoşesc.

Slăvit să fii în veci de veci, şi Glorie,
Fie-Ţi, pentru marea răscumpărare
Din a păcatului cumplită închisoare,
Că-n Jertfa crucii-ai obţinut victorie
La Golgota, bând paharul în răbdare!

Prin sânge, încheind crunta-i istorie,
Premise, sugerând la viaţa viitoare
Îndeplinind cerinţa vieţii salvatoare
De-a nu se pierde-a omului memorie,
În Jertfă ai refăcut marea restaurare!

Flavius Laurian Duverna
04 iunie 2016