Îmi iartă, Tată, nepăsarea!


La poala crucii stau smerit
Şi mă gândesc la viaţa mea.
Mă tot întreb, cum m-ai găsit,
Cum de-am primit iubirea Ta?

Am fost atât de păcătos,
Doar ce era rău îmi plăcea.
Neruşinat şi mincinos,
De nimenea nu îmi păsa.

Şi lacom, crud, fără ruşine,
Cu cei din jur nepăsător.
N-aş fi făcut cuiva vreun bine,
Chiar dacă mi-ar fi fost uşor.

Aşa eram de îngâmfat,
Şi mă mândream cu viaţa mea.
De amicii mei, mult lăudat,
Orgoliul meu, nu suferea.

Dar într-o zi Te-am întâlnit
Şi-am înţeles ce ai făcut.
Am stat atent şi-am chibzuit
Şi-ntreaga viaţă mi-am văzut.

Înţelegând, m-am ruşinat,
Seama mi-am dat, ce rău am fost,
Spre Tine, Doamne, m-am uitat;
Tu vieţii mele, ai dat rost.

Când, Doamne, Tu, m-ai cercetat,
Am lăcrimat de supărare.
La multe rele m-am dedat,
Dar astăzi Îţi cer îndurare.

Îmi iartă, Tată, nepăsarea
Şi răutatea ce-am avut!
Acordă-mi, Domnul meu, iertarea,
Căci Te iubesc atât de mult!

Amin

Câmpia Turzii, 28 mai 2016