E focul stins, odaia-ntunecată,
E vremea pentru ultimul exod;
Rahela-i cere voie lui Irod
Să-și mai sărute pruncii înc-o dată.

Ni-i gândul mai presus de-nțelepciune;
Și, dintre toate câte-am adunat,
Ne-a prins sub ziduri raiul-surogat
Cu cele de ocară, zise bune.

Copii nu pricep, părinții tac,
Bătrânii și-au săpat morminte-n vale.
Alungă-l, Doamne, pe Moloh din cale,

Să Ți-l aducem Ție pe Isaac.
Când Astarteea prinde rădăcini
Ne-alegem împăratul dintre spini.