Fiul meu VI



Fiul meu,
Cu siguranţă, toată lumea o ştie,
Că viaţa omului nu e doar poezie,
Cea mai mare parte e proză,
Iar din poezie doar câte o doză,
Dar nici proza bună nu e de lepădat,
Dacă simţi că te-a-nviorat.

Să ştii, că-n viaţă, nu sunt doar flori,
Dar şi-n deşert mai găseşti câte-o oază uneori,
"Spini" vei găsi la tot pasul, mereu,
Dar dacă vei umbla "încălţat",
Vei scăpa până la urmă neînţepat.

Iar când în "mămăligă",
Vei găsi nedoritele cocoloaşe,
Nişte rotocoale cam buclucaşe,
Scoate-le urgent din farfurie,
Nu te complica cu ele,
Fereşte-te, cât poţi, de belele!

În faţa perilor albi,
Să te ridici în picioare,
Nu fi nesimţit ca gloata cea mare,
Căci vei ajunge şi tu cu tâmple cărunte,
Păşeşte cu grijă şi vei urca sus pe munte!

Dar nu trebuie să fii mereu sceptic,
Pentru că mediul în care trăieşti
Nu-i în esenţă. . . "aseptic",
Căci dacă ai o bună "imunitate",
Nu vei fi afectat de păcate,
Dar înainte de toate,
Să porneşti la drum cu Hristos,
Iar viitorul tău va fi luminos!

La urma urmei,
Dacă în viaţă vrei să reuşeşti,
Trebuie întâi să crezi şi să îţi doreşti,
Să-ndrăzneşti, să munceşti şi să pătimeşti
Şi mai presus de toate,
Pe Isus să-L iubeşti!


Copiilor mei
12. 05. 2014
Cornel Jigău