Mai leagă Doamne, mai leagă o stinghie,
Înalță parapetul sufletului meu,
Să nu mă spulber precum o păpădie,
Alergând spre Tine, slăvite Dumnezeu.

Mă lovesc în piept talazuri circumscrise,
Să-mi dărâme templul pe care l-am zidit,
Cu tangente sacre mă agăț de vise,
În clocotul Iubirii fără de sfârșit.

Grea e încercarea, dar Doamne mi-e rușine
Să mă plâng, căci plânsul e pentru Crucea Ta,
Fără încercări m-aș fi pierdut în mine
Precum mi-aș pierde Viața fără de Golgota.

Îți mulțumesc Isuse, Prieten preaiubit,
Vei porunci furtunii oricât ar fi de grea,
În greul cel mai greu Tu nu m-ai părăsit,
Cred că niciodată nu mă vei lăsa.

Ține-mă la piept mai strâns ca-ntotdeauna,
Ca pe un copilaș care adânc suspină,
M-ascund în pulsul Tău, nu aud furtuna,
Norii se îmbracă în raze de Lumină.

Ți-am spus Ție Doamne, toată durerea mea,
Mă încred în Tine, știu, da știu că-Ți pasă,
În brazda rănii semeni, ca albul de nea,
Un crin înmiresmat hainei de Mireasă.

Vom ajunge-n Țara unde furtuni nu sunt,
Nu ticăie suspinul, ca ornicul, în piept...
Ferice de acel ce rabdă pe pământ,
Zicând „Vino Isuse, Doamne, Te aștept!”

Amin!