....fără nume......
Avasilcai David


Uitată pe masă în bucătărie
Cu flori învelită era o hârtie
Era-mpăturită cu scrisul frumos
Citită, îndată zburase pe jos...

La primul cuvânt citit și rostit
Se lasă pe scaun ca înnebunit,
Șiroaie de lacrimi se varsă încet
Se strâng sub bărbie precum un buchet

"Iubitule dragă, al meu trandafir
Mă iartă acuma, căci nu mai respir
Al meu crin iubit cu ochii de-aramă
Mă iartă te rog de marea-mi greșeală

În pântec purtam cu drag un puiuţ
Pe care-aș fi vrut să-l cheme Dănuț
Dănuț ca pe tine, cu ochi albăstrii
Și părul bălai cu fire-aurii...

Iubite Dănuț, nu fii întristat
Din luma nebună, cu drag am plecat.
Să-ți cauți nevastă frumoasă ca mine
Să-ți fie-ajutor la greu și la bine...

Să aibă podoabă pe cap argintie
Și negrii cărbuni ochii să-i fie.
Obrajii bujori ca mine să-i aibă
Iar gâtul întins cu dulce mireasmă

Eu știu că am fost puțin negricioasă
Din mii femei de tine aleasă
Arsă de soare precum porumbiţa
Iubită de tine, eram ca zeița..

Aleargă la teiul sub care noi doi
Cu foc ne iubeam în zile cu ploi
Coboară-mi tu trupul pe care-l doreai
În noaptea albastră cu foc îl strângeai

Mă iartă Dănuțe că n-am mai putut
Cu lumea aceasta nebună să lupt
Și zi-le la cei ce întreabă de mine
Că sunt sănătoasă și fac numai bine

Te rog să îmi arzi, funia albă
Pe care am strâns-o la gâtu-mi în taină
Te rog să nu ai niciun gând nefiresc
Mă iartă Dănuțe, eu chiar te iubesc.

Mă pune te rog să dorm în mormânt
Să nu-mi pui nici flori ci numai pământ.
Te rog ca în suflet să nu-ți strângi o rană
Îți scrie cu lacrimi și dragoste Ana..."

Un trup obosit și palid se-așterne
Pe patul umlut cu lacrimi pe perne
Cu pleoapele stinse și vineţii
Iar buzele strânse ce păreau încă vii

Sudoarea-i prelinge pe fruntea-ncruntată
Sărută burtica femeii ce poartă
În pântec un fiu nenăscut și dorit.
Visează plângând la un vis ne-mplinit

Genuchii coboară încet pe podea
Spre ceruri suspină și tremură vocea
Stăpâne o iartă pe Ana a mea
Primește-i Tu duhul, Te rog n-o lăsă...

În mână bărbatul cuțitul învârte
În sufletul ars ar vrea să-l împlânte
Dar duhu-i șoptește cu milă duios
Nu-l împlânta că nu-i de folos...

Primește-o pe Ana!.. se-aude zbierând
Te rog drag Părinte nu vezi că-s înfrânt
Primește-o pe Ana, pe dragostea mea
Să nu lași pe nimeni s-atingă de ea...

Dar nu mai putuse să-și țină durerea
Și-n piept își înfipse cu toată puterea,
Cuţitul din mâna-i acum sângerândă
Din inimă sânge începuse să plângă...

Rămas pe genunchi în sânge scăldat
Cu ochii deschiși sărmanul bărbat
Privește spre Ana ce-i dusă de mult
Dorind s-o aducă n-apoi pe pământ...