Între adevăr și visuri, între zâmbet și suspin,
E o punte, e o vale, e-un pahar când gol, când plin,
În amurgul serii, gândul, fuge înspre locuri sfinte,
Un tablou: Andy, Diana, strânși la pieptu-mi de părinte.

Unde am greșit eu, Doamne, de mi se întâmplă mie,
Ca să trec prin focul groazei, să trăiesc în agonie?
Poate n-am vegheat pe drumul ce mi-ai dat în astă viață,
Dar Te rog să-Ți fie milă, mustră-mă, dar și mă-nvață!

Mă povățuiește Tată, cum să mă încred în Tine,
Să nu cad de oboseală, să nu fiu dat de rușine,
Iar atunci când simt povara mare și greu de purtat,
Să-mi șoptești în susur dulce: "Fiul meu, nu te-am uitat!"

N-am gândit vreodată Tată, c-au să-mi ia de lângă mine,
Tot ce am mai scump pe lume! Mă lovesc, dar dau și-n Tine!
Ai instituit familia ca nucleu în societate,
Adu-mi Doamne copilașii, intervino, fă dreptate!

Te îndură de părinți, de copii ce-şi plâng amarul,
E o luptă inegală, bogătaș și proletarul,
Fizic șanse nu există, dar la Tine e posibil,
Îți arată slava Doamne, harul Tău îl fă vizibil!

Înnoiește-mi Tu puterea ca să lupt, să merg 'nainte,
Să se știe cât de mare e iubirea de părinte!
Dragii mei, Andy, Diana, vă promite-al vostru tată,
C-am să lupt, nimic și nimeni nu poate să ne despartă!

Astăzi ei sunt mai puternici, este veacul celui rău,
Dar noi suntem sub protecția sfântă a lui Dumnezeu!
Doar puțină vreme Andy și Diana mai răbdați,
Vreau ca să vă văd acasă, nu de alții înfiați!

17/06/16, Barcelona- Lucica Boltasu