Sunt limpezite florile pe ie
În lacrima de mamă, necurmată,
Pustie-i vatra, inima pustie,
Cum numai Tatăl, Dumnezeu o știe,
E-atâta dor cât n-a fost niciodată.

Prin vama vieții trec, se duc și vin
De-aproape, de departe, doruri multe,
De trec prin nor, de trec pe cer senin,
Le lasă vama un amar suspin,
Dar nu mai este nimeni să le-asculte.

O, mamă, mamă cât mai torci fuiorul,
Cât se-nvârtește fusul în suspine,
Un drum de vis bătătorește dorul,
Pe care se va-ntoarce iar, feciorul
Și va rămâne-acasă, lângă tine.

S-or lămuri culorile pe ie
Și râul de sub argintata pleată,
În lacrimile mari de bucurie,
Într-un belșug ca-n ploaia cea târzie,
Căci ți-a fost rugăciunea ascultată.

Jăruie tăciunii, iar să se aprindă,
Mătură lada, mălaiul îl adună,
Adu o brânză de la stână, bună
Și fă o mămăligă aburindă
Să o mănânci cu pruncul împreună.

Frământă mamă, cea mai dulce pâine
Și mătură suspinele din casă,
Se-ntoarce fiul de pe căi străine,
Va fi și-n Cer o sărbătoare, mâine
Și lacrima durerii-ți va fi ștearsă.

Tu să îmbraci cea mai frumoasă ie
Și înălbită-n lacrimi, sumna veche,
Să porți năframa, dragă din pruncie,
Căci Ceru-ntreg va sta de mărturie
La sărbătoarea fără de pereche.

Se-ntorc plugarii, se întorc acasă,
Vin semănătorii, secerătorii vin,
Căci prea e plină cupa cu venin...
Îmbracă mândră haina de Mireasă,
Se împlinește vremea, vine Isus, amin!