Știam că Duhul e prezent...
Simțeam fiorul, și-un curent
Ce-și strecura umbra divină,
Iar eu, vedeam din nou lumină
Ce-mi pătrundea ca o văpaie,
Genunchii-mi luând-o la plimbare
Iar de sub pleoape-mi sta să cadă,
O lacrimă, pe haina albă...

Vroiam să-mi șterg obrazul ud...
Dar nu puteam să fiu văzut,
Mi-era rușine de-ai mei frați;
Poate-or vedea că sunt om slab,
S-au poate-or spune: vinovatul!
Își varsă amarul și păcatul;
Și totuși... stânjenit puțin,
Privind la ei, mi-am revenit.

Vedeam, cum frații mei, cu toții,
Ștergeau obrajii uzi și roșii;
Și cum din ochii lor, cădeau șiroaie..., , Cristale de mărgăritare”,
Iar din suspinul lor, adânc,
Simțeam că Duhul bun și Sfânt
Ne-a pus în suflet ceva scump:
Ceva divin... curat și sfânt!