S-au botezat, făcând un legământ cu Domnul,
Un tânăr, un adult și un bătrân,
Dorindu-și toți să meargă sus în ceruri
Prin harul bunului ISUS.

La scurtă vreme, s-a ivit nevoia
De al slujii pe Domnul în lucrare,
Iar primul ce-a răspuns cu-nflăcărare
A fost cel mai trecut prin viață
Și nou venit în adunare.

Venii și vremea de-a slujii în misiune,
Când cel cu plete albe, sării iar primul
Și binecuvântat a fost cu inima lui mare
Căci Domnul l-a văzut
Și i-a plăcut de buna sa purtare.

Venit din misiune, când ziua era mare,
Când soarele ardea ca focul în cuptoare,
Iar fratele păstor întreabă: -Cine poate?
Să dea un ajutor,
La Domnul în cetate.

Sării din nou ,,ca primul”
Cine credeți?
Acela care se ruga cu voce tare:
Învață-ne Doamne să ne numărăm bine zilele,
Ca să căpătăm o inimă înțeleaptă,
Timp în care, ceilalți doi,
Cereau doar bunăstare, milă și-ndurare...

Venii și vremea, când,
Ajunși acas” la Tatăl
Fuseseră-ntrebați:
De râvna în lucrare,
De slava ce-au adus
Și mai ales,
Ce-au adunat în suflet...
În scurta lor plimbare.

Cel tânăr spuse:
,,-Am fost prea tânăr Doamne,
Să-ncep a număra...
Cel mijlociu ca vârstă, spuse rușinat:
-De alte treburi Doamne, am fost pre-ocupat;
Cel mai în vârstă și ultimul sosit,
Căuta ca să-l slujească
Pe Tatăl Prea-iubit.”