Eternul Răsărit
Autor: Son of man  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Sonofman in 03/07/2016
De suflii norii şi priveşti
Dincolo de stele ,
Cetate nouă-ai să găseşti
Şi dorurile mele ...

Pe marea-nvolburatei lumi
De doruri ne-mplinite
Se aduna în sloi de scrum
Dorinţele-mpietrite .

Se arătara-n chip frumos
Eterne idealuri .
Iar stelele dansau duios
Pe mările de aur ...

Ascunse taine-ntemniţate
În mările uitării
Se ridicară-n libertate
Plutind în barca serii

Dulcind de doruri ne-ntâlnite
Pe căile de valuri ,
Se avântară-n zări grăbite
Spre Noile Limanuri ...

Culorile din infinit
Se combinară toate
O nouă rază-au făurit
De dor şi libertate ...

-O Tatăl meu iubit de sus
Dorinţa-mi scânteiază :
Naintea Ta eu vin supus
Te rog mă cercetează !

Să piară-n urmă orice dor
Ce viaţa-mi amăreşte !
Răsara-n cer învingător
Dorinţele aceste !

Ascultă-acum dorinţa mea !
Umilul glas din humă ...
Şi luminează calea mea
Cu raze dulci de lună ...

Priveşte spre sufletul meu
Spre inima ce bate !
Fereşte-mă de orice rău !
În lumea de păcate ...

Vibra întregul suflet stins
De patimi ne-mplinite
Iar inima dintr-un abis
Se înăltă departe ...

O Poartă se deschise larg
Se revărsară raze ,
Asemenea cum un catarg
Batut de vânt pe mare ...

Un dulce cânt neauzit
Aici in astă vale
Înfioră spre infinit
Şi galaxii şi zare ...

Vibrară toate-n unison
Pe căile celeste :
Formară-n dată un covor
Nemărginit de astre ...

În licăriri de noi lumini
Strălucitoarea cale
Părea o frunză între crini
Cu albele petale ...

Dar dorul lirei ostenite
Întemniţată-n carne
Privea spre porţile deschise
Cu-nfiorări de moarte ...

Isus păşi pe-acest covor
De-nvolburate unde
Privea spre lut îndurător
Şoptindu-i dulci cuvinte ...

Iar raza stelelor curate
Se prefăcu în râuri :
Izvoare noi şi nesecate
De doruri fără frâuri

Iar sufletul nemuritor
Ieşi din neagra noapte
Asemeni unui lucitor
Luceafăr de departe ...

Dar ochiul humii se topii
De dulcea mângăiere
În urmă-n suflet răscolii
Furtună de plăcere ...

Măreţul Prinţ căuta cu dor
Prin miile de duhuri
Întinse braţul iubitor
Primindu-l sus în ceruri :

Pe omul care-a fost creat
De Palmele-i Duioase ...
Privindu-l dulce şi curat
O taină-i dezlegase :

Totuna e dacă trăieşti
Plăcere sau nevoi
Pe calea-ngustă să păşeşti
Spre Viaţa de Apoi

Prezentul clipei va apune
Trăgându-se-n neant
Umblarea ta în astă lume
Născu-va diamant .

Descalţă-te de eul tău
Şi-alungă-orice amar !
Întoarce-te din drumul tău
Şi nu mai fii hoinar !

Mai rabdă-un timp în astă vale
Şi fii neprihănit !
Plineşte-ţi anii vieţii tale
Mereu fii pregătit !

O clipă-i viaţa , tu trăieşte
Nemuritor prin lume !
Lucrează tot şi prisoseşte
Mereu în fapte bune !

Căci s-a pornit să se-mplinească
A veacului sfârşit :
Începe-n zări să se mijească
Eternul Răsărit ...
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1094
  • Export PDF: 1
Opțiuni