Credinţa lui Isus (2.Ghetsimani)

Peste măslini înfloriţi se ridică luna plină
Cu a ei lumină rece mângîind fruntea divină,
Picături mari se adună,de sudoare şi de sânge,
Păcatul lumii apasă în sufletul care plânge.
Întunericul ce vine,adus de oşti mari şi multe
Ia lumina prizonieră în cetăţi mari zăvorâte.
Acolo neprihănirea singură şi părăsită
Este ca o floare smulsă,într-un pustiu răsădită,
Arşiţa să o usuce şi încet să îi ia viaţa
Fără mâna ce-o uda, seara cât şi dimineaţa.
Din pustiu-ntins al lumii,din zările-ntunecate
Se aude cel ce n-are nici iubire nici dreptate:
"Ai ajuns faţă în faţă cu a morţii agonie
Care pune în văpaie,inima ce încă-i vie,
Te chinui trăind durerea pentru ce nu ai făcut,
Merită să mori când lumii i-ai rămas necunoscut?.
Ţi-am oferit bogăţii,toate comorile mele,
Ce-i mai bun şi mai frumos sub soare,lună şi stele,
Să ai ceea ce un om niciodată n-o să vadă
Sau s-ajungă să gândească cu mintea-i atât de slabă.
Crezi că ai putut să schimbi cu iubiri şi trăiri blânde
Ce-am sădit eu cu putere în ale lor inimi mândre?.
Dacă fraţii tăi de sânge nu au vrut să creadă-n tine
Când le-ai arătat voinţa în chemări cu lungi suspine,
CineTe va mai cunoaşte după ani şi după veacuri
Când uitările se-adună în tăceri de adânci lacuri?.
Cine crezi c-o să urmeze ce ai spus cu-al Tău Cuvânt
Când puterea mea va creşte supunând şi trup şi gând?".
...................................
Picături cad pe pământ,de sudoare şi de sânge,
Sufletul cuprinde lumea şi durerea ei îl frânge.
Peste el vin neguri dese care negre dau năvală
Ca-mpletindu-se să-i pună a minciunilor coroană.
Dar credinţa e mai tare şi le vântură departe
Duhul slavei o-ntăreşte şi de ele Îl desparte:

„Tu vei fi până la capăt acelaşi tată-al minciunii
Crescând mereu ispitirea,adunând păcatul lumii,
Tot ce tu ai semănat şi-ai udat numai cu ură
Ca sufletul neîncetat să îi dea fricii arvună,
Eu am venit să îl smulg,cu mâna omului slabă,
El când va vedea ce fac să-nţeleagă şi să creadă.
Lucrarea Mea-n ochii lumii poate părea neînsemnată
Dar vine din gândul slavei şi de el a fost creată,
Ea reflectă-nţelepciunea ce stă în sfatul divin
Cuvântul tău n-o opreşte cu minciuni de ea străin.
Ea va deschide un drum în suflet ce l-ai minţit
Punând în el strălucirea unui etern răsărit,
Va arăta că puterea ce o am în slăbiciune
O biruie pe a ta, ce cu ură-ai pus-o-n lume.
Va sădi alte seminţe,le va creşte,le va strânge
Să le ducă unde tu, nu vei mai putea ajunge.
Când tot cerul va vedea ce gânduri mintea îţi poartă
Vei fi dat jos pe pământ din a ta casă înaltă,
Locuinţa ta va fi, pământul cu viaţa-i tristă
Pe care-l îmbraci c-o haină roasă,veche,ponosită.
Acolo te vei lupta,cu cei ce Mă vor cunoaşte
Şi cu ce a Mea iubire în sufletul lor va naşte,
Până când pământul tot cu haina-i atât de roasă
Va plânge să se-noiască cu viaţa slavei frumoasă,
Până când lucrarea pusă cu puterea slăbiciunii
Te va scoate şi din casa ce-o mai ai în faţa lumii.
Acum du-te înapoi,cu tine nu mai am timp,
Fă ce porţi în gând demult,pentru asta am venit”.
............................................
Peste măslini înfloriţi s-a ridicat luna plină
Cu a ei lumină rece mângîind fruntea divină.
Picături mari se adună,de sudoare şi de sânge,
Păcatul lumii apasă în sufletul care plânge:
„Tată, dacă poţi să iei acest pahar de la Mine,
În el stă otrava lumii care e şi care vine.
Băutura ar trebui s-o soarbă gura de om
Însă doar Eu pot să aduc, în mână-Ţi paharul gol.

Sub ochii Tăi preacuraţi nimeni nu poate să stea
Decât cel care în lume va purta credinţa Mea,
Ca prin a ei stăruinţă să Te roage să îl ierţi
Să-i păstrezi sufletul slab sub ale Tale peceţi.
Tată, dacă poţi să iei acest pahar de la Mine
Dar tocmai ca Eu să-l beau M-ai trimis acum în lume,
Ajută-Mă să ascult şi să fac a Ta voinţă
Să-mplinesc lucrarea Noastră pentru-a slavei biruinţă”.

Îngerul slavei coboară să-L ridice,să-L ajute,
Sufletul poartă păcate ştiute şi neştiute,
Chinul Lui e ca o sare mestecată când ţi-e sete,
Ca alunecarea-n gol când ochiul orb nu mai vede,
Ca mii de guri ce-ţi şoptesc la ureche zi şi noapte
Frica şi puterea morţii de tine tot mai aproape.
Toate pedepsele date fiilor neascultării
Adună toată durerea în dreptatea răzbunării
Şi prin chinul ce se află în sufletul care plânge
Fruntea divină se-apleacă în sudoare şi în sânge.

Matei 26: 36-42; Luca 22: 43,44; Ioan 12:27,31.