Nu te-ngriji de mâine
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări de Sus  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Leana in 09/07/2016
Nu te-ngriji de Mâine
prea-ncrezător în viață,
la mulți chiar seara asta
n-ajunge dimineață.

Nu-ți strânge prea cu zâmbet
și prea-ncrezut comoară,
la mulți chiar ziua asta
n-o să le-ajungă seară...

Nu-ți plânge nici o moarte
cu lacrimi prea amare,
căci rareori aceasta
nu-i binecuvântare.

Nu-ți pară niciodată
prea rău de-o despărțire,
să crezi că-n orice jertfă
e-un har și-o ispășire.

Nu trece pe niciunde
prea nebăgând în seamă,
ci tot ce vezi privește
cu milă și cu teamă.

Ci-n Dumnezeu te-ncrede
în orice timp și stare,
că numa-n El ești sigur
și numa-n El stai tare!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 4534
  • Export PDF: 19
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni