Într-adevăr, singurătatea este de mulţi percepută ca lipsa relaţiilor cu cei din jur dar analizând îndeaproape termenul constatăm căci el are înţelesuri mult mai delicate şi profunde... unele din ele fiind atinse şi de aceste versuri; fiţi binecuvântat frate Ionică.

Ilie, deși erau încă 7000 de pocăiți în națiunea aceea pervertită, a rămas singur în slujirea adevărată și devotată, n-a văzut pe nimeni lângă el când a avut nevoie de cineva, nu s-a găsit unul să-l sprijine măcar de departe, nici unul să-l încurajeze în vreun fel, nici unul să simtă cu el, să se bucure cu el, să se roage cu el...asta la dus în pustie, pt că se simțea abandonat în pustiu,asta ia „pustiit” lăuntrul așteptării așteptărilor sau rezultatelor slujirii lui, atât de pustiu încât a simțit nevoia să se cuibărească într-o peșteră și să moară....Este atât de greu când, înconjurat de „confrați” te vezi singur pt. că fiecare se vede, se iubește, se prețuiește doar pe el însuși și pune preț doar pe ce face el și se învârte doar în jurul propriei axe fără să se atingă sentimental de altcineva, fără să-i pese că datoria lui este să dezvolte darurile altora...și tu lupți dar nimeni nu apreciază măcar puțin acest lucru, obții rezultate prin harul lui Dumnezeu, dar nimeni nu te susține...nici o încurajare, nici o mângâiere, nici o îmbărbătare...poate doar câțiva lingușitori...dar nimic bun în favoarea dreptelor tale așteptări...abandonat - abandonezi! Gândiți-vă; abandonat, disprețuit, singur,...fugi în pustiul tău, într-o peșteră și ești dornic să abandonezi totul...