Spune-mi tu, ce plângi adesea...
Autor: Maria Luca  |  Album: Ascunde-mă Doamne în Tine!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de maria23luca in 13/07/2016
Spune-mi tu, ce -ţi plângi întruna
Neputinţa, traiul greu
Oare-ai ridicat privirea
Către Cel ce-I Dumnezeu?

Oare paşii tăi vreodată
S-au oprit din alergare
Jos, la poala crucii Sale
Să ceri milă şi-ndurare?

Spune-mi, ai venit vreodată
Pe genunchi, în rugăciune
Dimineaţa-n zori de zi
Sau când soarele apune

Să te-apleci cu umilinţă
Să vorbeşti cu Dumnezeu?
Cât de des I-ai mulţumit
C-a pus viaţă-n trupul tău?

Spune-mi tu, copil pribeag
L-ai chemat în viaţa ta?
Câte lacrimi ai vărsat
Prăbuşit la crucea Sa?

De atâtea ori în viaţă
Ţi-a zâmbit şi ţi-a vorbit
Printr-o floare, un surâs
Ţi-a şoptit că eşti iubit...

Hai, deschide ochii larg
Şi fereastra inimii...
Domnul vrea să intre-acolo
Să ajungi în veşnicii!

Vulcan-09-07-2016
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 984
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni