Îl prețuiau prea mult
Ca vreunul să lipsească,
Iar taina ce-o purtau
Era credința lor,
Căci Tatăl lor îi vede, îi simte, îi așteaptă,
De-aceea ce le-a spus
Îi cerceta mereu...
, , Luați și mâncați, le spuse cândva Tatăl;
Frângând din pâinea ce le-o puse-n față,
Căci binecuvântați veți fi
Prin trupul ce-l atingeți
Să vă puteți gândi
La Cel ce-aduce viață...

Și de voi sta în chip de Tată
În ochii și-n a voastră minte,
Să beți paharul ce-l aveți în față
În chip curat, căci tina v-a fost luată,
Căci Eu v-am luat osânda
Și sunteți fără pată... ”

Vădit emoționați, cu toții se gândeau
La tot ce-au învățat de la al lor Părinte,
Privind spre locul Lui, vedeau că nu mai este,
Dar Îi simțeau prezența în mica odăiță...
Ștergând afară praful, intrau cu haina albă
Iar spre cinstirea Lui, cinau toți laolaltă.