Pecetea
Autor: Bazâru Jenică  |  Album: Aş vrea să nu uit  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de inejbaz in 16/07/2016
Pecetea

Se-apropie clipa
Se simte că vine
Întreg Universul aşteaptă
Decizii grozave
Ce-atunci vor fi luate
Şi toţi vor plăti
Fie rău, fie bine
Răsplătiri vor fi date
Fiecare din noi
Va primi o pecete
Depinde aici ce am fost
Slujitor al satanei
Rob viclean păcătos
Ori am fost plin de milă
Un umil credincios
Ancorat în Hristos
Să slujeşti de-ai ales
În umila ta viaţă
Pe-n curcatele căi
Prin beznă şi ceaţă
Dacă eul şi firea
Te-au purtat fără milă
Prin sălbatice văi
În abis vei sfârşi a ta viaţă
Căi pe frunte-ţi va fi pusă-ntr-o zi
Pecetea aceea grozavă
Şi mâna ta dreaptă
Ştanţată va fi
Cu-n număr de fiară
Regrete amare
Zadarnic, zadarnic vor fi
Să slujeşti de-ai ales
Umil, cu credinţă
Pe Acel ce-a murit pentru tine
Deşi uneori ţi-a fost greu
Încercări, îndoieli, suferinţă
Răsplătit doar cu rău pentru bine
Înapoi nu ai dat
l-ai urmat cu credinţă
Ştiu că au fost multe zile
Când lacrimi grele au curs
Te-au lovit cu dispreţ chiar aceia
Care pace ţi-au spus
Valuri mari te-astupară
Aproape de tot
Dar n-ai vrut să renunţi
De-ai sluji lui Isus
Stă scris mărturie
Toţi acei ce-au crezut
Şi viaţa-au trăit în sfinţire
Au primit o pecete
A Duhului Sfânt
Şi primiţi sus în cer cu iubire
Vor uita c-au trăit pe pământ
Stă scris mărturie
Se-apropie clipa
Se simte că vineri
Trezeşte-te azi şi vino-ţi în fire
Renunţă la tot ce e păcătos
Renunţă la tine
Şi adu-ţi aminte
Că plin de iubire
Te-aşteaptă şi astăzi Hristos.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 967
Opțiuni