Un fir de praf s-a îmbrăcat cu soare,
S-a înălțat din colbul de pe jos
Într-un vârtej de spire-amețitoare
Și strălucind deodată-atât de tare,
Crezu că nimeni nu-i ca el, frumos.

Sub pelerina razei de lumină
Crescu mândria, dând autograf
Nici nu văzu că-și moaie pana-n tină
Și înălțat de vânturi și furtună,
Uită că este doar un fir de praf.

Dar frații îl chemară înapoi...
„Cum, eu un astru din convoi de stele,
Să îmi dezbrac eu slava pentru voi?
Săraci scăldați în lipsuri și nevoi,
Eu sunt înalt și toate-s ale mele.”

Dar soarele coboară la culcare
Luându-și mantia de raze înapoi...
Neînsemnat și gol, fără valoare
Căzu în starea lui dintr-u născare,
Un fir de praf...,așa suntem și noi.

Dar dacă ne smerim, ne va încinge
Un Soare veșnic, fără de apus,
Aprinde-n noi făclia care-nvinge
Pin Jertfa Mielului, curat, sfânt Sânge,
Iubirea vie a Domnului Isus.