Nu suntem decât un lut străin,
De suflet, de iubire și de chin,
Ce frământăm într-una la păcat
Având în noi divinul și venin...

Privim prin ochi de ceară zmălțuită
Posacul și cerescul nevăzut...
Aceste fapte care ne ridică,
Fără credință, totul e pierdut...

Noi am dori să se deschidă cerul,
Și să pătrundă ochii vizionar...
Dar lutul ce împiedică eternul,
Ne stă în calea veșnicului har...

Ce neputință... ce luptă, frământare,
Să vrei, să poți și totuși să nu ai...
În fiecare zi tânjim de dor
După o rază din cerescul rai...

Noi nu putem străbate veșnicia,
Decât prin ochii Domnului Isus...
Decât prin Duhul... dar ne leagă glia...
Cum vom răzbate prin necunoscut?

Suntm a arșiței captură de ligoare,
Și sufletul e prins în chinuiri...
Am vrea să-avem putera Lui cea mare...
Dar nu putem în duh ca să răzbim...

Și sufletul... și duhul... trupul cald...
Se luptă-n noi ființa, pe sfârșit.
Noi vrem cu Domnul... firea vrea în iad...
Să nu cumva să cazi, nebiruit...

Chiar dacă numai Duhul Sfânt ne știe,
Ce e în noi și ce război se face...
O lume-ntreagă vede armonie,
Când în ascuns, e-o luptă ce nu tace...