Tu vânzător ascuns în haine-mpărăteşti
Pe cine crezi că minţi? Ştiu ce năpârcă esti!
De tată ai pe diavol, căci în minciuni trăieşti
Pe-ai Mei, îi ştiu pe nume, tu-al cui spuneai că eşti?

Tu, ce te dai cu fraţii, că eşti prin adunări
Ce umblii cu proorocii, care mint că sunt ai Mei
Ce tot spui de credinţă şi binecuvântări?
Ce tot te dai tu mare? Eu îi laud pe-ai Mei!

De ce mereu în faţă îţi place să te pui?
Şi zici că dai povaţă, eşti frate orişicui
Că eşti o mână-ntinsă, ştii văduva şi orfanul,
Dar tu cu erezia-ţi, nenoroceşti pe altul.

Cuvântul Meu e viaţă, aur trecut prin foc
Tu plictiseşti cu vorba, cu limba aprinzi tot
Oare nu am Eu îngeri, de vreau să îmi slujească
De spui că te-am trimis, când mergi din casă-n casă?

Te duci şi tu sa darămi, crezând c-ai să zideşti
Tu crezi că faci un bine şi-n Duhul Meu loveşti.
Oare să am răbdare, cât numele-Mi huleşti?
Când las în tine boala, nu vrei să te trezeşti!

Până nu-i prea târziu, leapădă viclenia
Căci linguşind pe fraţi, ai să-Mi aprinzi mânia.
Nu vezi că bunătatea-Mi te-ndeamnă la căinţă?
Leapădă-te de tine şi hai la pocăinţă!