Mă doare fiecare clipă
Efeseni 4:17-32

Mă doare fiecare clipă,
Ce n-am trăit-o cu folos,
Când traiul nu mi-a fost frumos,
Când n-am fost vrednic credincios.
Mă pocăiesc de-orice risipă,
Stau sub a harului aripă,
Spre slava Domnului Hristos!

Mă doare fiecare ceartă
Și vorba fără har mă doare,
Când eu greșesc îmi cer iertare,
Așa să facem fiecare.
Căci dragostea curată iartă,
Chiar dacă mustră câteodată,
Cu scop de îndreptare.

Mă doare orice gând rebel
Și orice faptă nesfințită,
Mă doare inima rănită,
Orice cădere în ispită.
Trăiesc în lume ca un miel,
Mă hărțuie ,,lupul,, mișel,
Dar merg pe calea poruncită.


Mă doare greul celor care,
Se văd robiți de patimi grele,
Murdari, dar cum să se mai spele,
Să rupă lanțuri și zăbrele,
Când nu mai au nici o putere?
Speranța e în înviere!
E în Hristos și nu în ,,stele.,,

Mă doare multa necredință,
Ce-o văd ades în jurul meu,
Oameni lipiți mai mult de rău,
Înstrăinați de Dumnezeu.
Dar cei ce vin cu pocăință,
Primesc iertare, biruință
Și ajutor când dau de greu.

Mă dor trădări și nepăsarea,
Prea multor inimi împărțite,
Atâtea suflete mințite,
Trudite și dezamăgite.
Dar încă pot zări cărarea,
Scriptura aduce luminarea,
Schimbări în bine, fericite.

Mă doare mult neascultarea
Și răzvrătirea îndârjită,
Sfințirea nu mai e iubită,
Neprihănirea-i părăsită.
Prin pocăință avem salvarea,
Din somnul morții deșteptarea,
O viață nouă, împlinită.

Mă doare orice despărțire,
De ce e sfânt și-adevărat,
Plâng tineretu-ngenunchiat,
Pierdut în lumea de păcat.
Dar lupt, mă rog pentru trezire,
Ca ei să vină cu grăbire,
La Cel ce viața-n dar le-a dat.

Mă doare atâta răutate,
Ură, mânie, răzbunare,
Alegeri multe spre pierzare,
În chip firesc globalizare.
Cine dorește libertate?
Să vină la Hristos din noapte,
Căci El dă pace și iertare.

Mă doare crezul doar de formă,
Evlavia fără putere,
Și goana doar după avere,
Zile din urmă tot mai grele,
Doar legea firii având normă,
Confuzia tot mai enormă,
Oameni conduși doar de plăcere.

Mă doare lipsa de cuvânt,
A celor ce-au promis odată,
Că lumea-n urmă e lăsată,
Că au pe Dumnezeu ca Tată.
Dar astăzi, sunt purtați de vânt,
Nu-s credincioși în legământ,
Ei merg mai bine după gloată.

Mă doare plânsul de copii,
Orfani, sau părăsiți pe lume,
Plînsul bărânilor uitați, pe la oraș, sau prin cătune,
Durerea celor chinuiți, care așteaptă o minune.
Mă rog să fiu un instrument ce-aduce-n suflete pustii,
Un strop de har, de mângâiere și nevisate bucurii,
Credința, dragostea, viața, în văile cu uscăciune.

de Teodor Groza
30.07.2016
Vișeu de Sus