Iată, pe un drum călare, Saul spre Damasc mergând
Cu scrisori de la mai marii, împotriva Lui şi-ai Lui.
Şi mergând aşa călare, deodată o lumină
Înconjoară călăreţul, aruncându-l jos în tină.

O voce înfricoată, îi mustră privirea 'naltă
Şi din cer, o întrebare ce-o auzise fiecare
Spre cel căzut se îndreaptă
Mistuind mândria-i 'naltă.

De ce orb? Îndată apare în mintea lui o întrebare.
Dar tremurând şi plin de frică, întrebarea Domnu-i schimbă:
Doamne, Tu ce vrei să fac?
Scoală-te şi-am să-ţi arat!

De ce orb? Ca prin căinţă, tu să crezi şi-n Min' să vezi
Nu cu ochii tăi de carne, ci cu cei ce ţi-i voi da, ca să vezi lucrarea Mea
De ce orb? Ca-n încercare să nu vezi că-i calea grea
Să nu vezi ţepuşul care în slujire ţi-l voi da.

De ce orb? Ca pe-a Mea cale, tu să nu te uiţi 'napoi
Ci cu fraţii-n Adunare tu să fii căci sunt nevoi!
Căci premiul alergării şi cununa slavei tale
N-ai s-o vezi cu ochi de carne... acum, mai ai vreo întrebare?