Îmi pusem mintea să-nţeleg
Şi mi-am plecat genunchii
În rugăciuni fierbinţi să cer
Ca-n zilele lui Daniel, solia să-Şi trimită.

Să-ntreb pentru poporul meu
Ne vei mai da hrană din cer?
Când azi, atâţi de foame pier
Căci neghină... e multă.

Privesc altarele de fier
Ce lut erau odată
Şi Tu, le binecuvântai din cer
Le modelai în palmă.

Dar astăzi mulţi s-au împietrit
În chipuri reci de aramă
Şi pentru ce Te-au părăsit
Şi Te-au uitat în grabă?

O, Dumnezeu înfricoşat
Tu ce ţii legământul
Ce îndurarea dai în veac
Celor ce ţin Cuvântul.

Mărturisim în faţa Ta
A noastră slăbiciune
Ne iartă Doamne vina grea, despovărează inima
Ce apasă greu ca plumbul.

Ridică vălul de pe ochi
Ca robii Tăi să vadă
Şi întăreşte credinţa
Ca cei ologi să meargă.

Mai pune foc în candelă
Spre o călăuzire
Ca cei ce-s orbi, spre slava Ta
Să vină la luminnă.

Domnul ridică chiar din morţi
El poate să dea viaţă
Pe cei smeriţi, Tu îi înalţi
Şi pleci fruntea semeaţă.

Din pulbere pe cel sărac
Tu îl ridici pe stâncă
Şi-l pui alături de cei mari
Cu o singură poruncă.

Ai Domnului sunt stâlpii lumii
Pe ei Pamântul a-ntemeiat
Se sfarmă munţii-n fundul mării
Când talpa-I praful a călcat.

Vor tremura stăpânitorii
Când Domnul îi va judeca
Ostroavele si largul zării
Fugi-vor dinaintea Sa.

De căldura-I nimicitoare
Se vor topi corpuri cereşti
Acum că ştii acestea toate
Întreabă-te: tu cum trăieşti?

Să poţi sta drept la judecată
Nu judeca! Smerit să fii!
El dă împăratului putere
Şi Unsului dă slava Sa,
Hristos a biruit Mormântul și moartea cu învierea Sa.