Prin depărtări apropiate

Prin depărtări apropiate
De viziunea altei lumi
Urmăm principii întemeiate
Pe-o lege a minții înfoiate
De-un foc în care te afumi.

Mulțimi de lucruri ne îmbie
La cheltuieli necugetate
Și lustruiesc o sărăcie,
De care nici în veșnicie,
Nu poate omul să mai scape!

Se face așa de cum necum
Vicisitudinea vieții
Că toți trăim, dar până-acum
Puțini chiar știu de ce și cum
Mai răsar zorii dimineții...

Tot învățăm și-adeseori
Dăm cu știința în „oricum
Îți vine rândul și-ai să mori”
Dar cugetăm prea rare ori
Că a muri se învață...acum!

Vorbim de Ceruri și Splendori
Dar nu ne-apropiem de cruce!
O pomenim doar uneori
De parcă am fi neștiutori
Că-i puntea care-n Ceruri duce!

Știm cum se capătă viața
Și știm cum se ajunge în cer,
Dar nu dăm la o parte ceața
Și ne apucă Dimineața
Râvnind la lucruri care pier!

Ne întrebăm ce-o să mai fie
În viitoru apropiat,
Scuipăm uscat un – „nu se știe” –
De parcă în Biblie n-ar scrie
Sau n-ar fi Scrisu adevărat!

Treziți-vă! Căci și trezirea
Ne pare-un basm din altă lume
Și nu ne ridicăm privirea
Mai sus decât ne îndeamnă firea,
Dormim ca morți, pe seci cutume!

03/08/2016*Ioan Hapca
(Zaragoza)