Noi aşteptăm cu toţii...
Noi aşteptăm cu toţii o zi de sărbătoare,
O nouă dimineaţă, un cer mai luminos
Când va veni din slavă Iubirea cea mai mare
Paşind pe norul slavei cu Chipu-I Glorios...
Noi aşteptăm cu toţi o trâmbiţa divină
Ce va suna puternic vestind venirea Lui
şi bucuroşi zbura-vom spre Ţara de lumină
Cântând de fericire pe bolta cerului...
Noi aşteptăm cu toţii o nuntă Glorioasă
Aşa cum n-a mai fost şi nici nu va mai fi,
Un Mire şi-o Mireasă zâmbind vor sta la masă
şi vor trăi deapururi preasfinte bucurii...
Noi aşteptăm cu toţii făgăduinţa vie
"Aşa cum s-a 'nalţat din nou va reveni",
Va fi o zi măreaţă, o zi de bucurie,
Când norul slavei Sale pe cer se va ivi.
Amin!
Dumnezeu să vă binecuvânteze cu dragoste, nadejde şi credinţă... dar mai ales cu dragoste.