Un dor

Mi-e dor de fructul vieţii ce strălucea-n grădină
Chiar dacă nu-i ştiu gustul,culoarea-i nevăzută,
Dar uneori în mine se-aşterne o odihnă
Parcă a lui dulceaţă sufletul îmi sărută.

Mi-e dor de pacea ţării de la-nceputul lumii
Cu iarba mereu verde şi ţărmuri liniştite,
Sub razele de soare şi cele ale lunii
Cu haine de argint sau cele însorite.

Mi-e dor de glasul blând ce se-auzea în seară
Spunând că totul este făcut frumos şi bun,
De mângîierea lui,a dragostei comoară
Pe care risipită cu greu o mai adun.

Mi-e dor de o petală fără de spin pereche
Care mereu să aibă haine de curcubeu,
Mi-e dor de noua viaţă,să uit trăirea veche,
Mi-e dor de noua ţară,mi-e dor de Dumnezeu.

Pe cer mereu senin mi-e dor să plimb privirea,
S-o scald în unduiri din marea de cristal
Şi adunând în mine întinsă strălucirea
Să mă înalţ purtat pe-al veşniciei val.

Cu tot ce n-a urcat la sufletul meu slab
Mi-e dor să mă învălui,să văd şi să aud,
Să fiu al florii albe frumos şi gingaş sad
Sau pe copacul vieţii un mugur mic şi crud.

Mi-e dor să uit oglinda speranţei şi credinţei
Şi să privesc la Cel ce stă pe curcubeu,
La Cel ce mi-a deschis uşa făgăduinţei
Să-L văd şi să Îl laud,mi-e dor de Dumnezeu.