Revedere

Din tot pământul se înalţă mulţimi de oameni către cer,
La început prin fumul des repede-apar,repede pier,
Apoi în sus şi tot mai sus îngerii lor îi întâlnesc
Spre norul slavei îi îndreaptă,la focul carului ceresc.
Azuru-i plin de haine albe sclipind în razele de soare,
Parcă sunt fluturi fără număr spre alte lumi dorind să zboare,
Sau stoluri mari de porumbei ce au uitat copacii lumii
Neobosiţi vor să se-aşeze pe raza soarelui şi-a lunii.
Îngerii lor îi prind de mână, îi ţin la piept şi îi conduc
Ei învăţând acum să meargă pe drumurile din văzduh.
Simţirile în trupul nou îi răscolesc în noi trăiri,
Îşi văd dorinţele-mplinite prin glasul veşnicei iubiri.
În lumea ce au părăsit-o au lăsat amintiri şi lacrimi,
Durerea lor parcă n-a fost privind la slava fără margini.
Uimirea care este-n ochi se împleteşte-n adorare
Pentru Hristos care-i aşteaptă pe-a curcubeului culoare.
Apropiindu-se mai mult de nor şi carul Lui de foc
Cât este cerul de întins lumina nu-şi găseşte loc.
Sclipirile ca de safir se-adună-acum pe haina nouă,
Parc-ar fi soare ce îmbracă, grădini cu picături de rouă,
Iar vocea cerului răsună şi armoniile se leagă
Cu vocea celui care strigă:"Am fost pământ,acum sunt slavă"!.

În ochii tuturor se-adună copleşitoarele imagini
Ce-mpart în inimi bucurii şi fără timp şi fără margini.
Sufletul nou laudă,cântă,dă slavă Celui infinit
Pentru iubirea ce-n putere din somnul morţii l-a trezit
Şi strânge lângă El pe toţi care credinţă au păstrat,
Din mâna nemiloasă-a lumii prin jertfa Lui s-au dezlegat.
Sub valurile strălucirii mîinile toate stau întinse,
Aşteptări mari să se-mplinească,din veacurile multe strânse.
Toţi care-au fost îndureraţi şi au pierdut persoana dragă
Văd rupte lanţurile morţii,ce-n faţa lor încep să cadă.
Mama ce-a plâns atât de mult primeşte-n braţele deschise
Comoara sufletului ei ce-i rămăsese doar în vise.
Din neştiutele adâncuri,prin neştiutele puteri
Îngerul slavei i-o aduce în gingăşii şi mângîieri,


Iar universu-ntreg priveşte de pe-nălţimile măririi
Cum râsul de copil răzbate din fericirea întâlnirii.
Copii,părinţi se regăsesc,prieteni buni,surori şi fraţi,
În trupul nou se-mbrăţişează, privindu-se cum sunt schimbaţi.
Un gând fugar le dă imagini din clipa când s-au despărţit
Şi sufletul lor de durere a fost atât de copleşit.
Dar trece repede şi piere în fumul care jos se vede,
Acolo pentru totdeauna cu multe altele se pierde.
Se-aşterne-n suflet bucuria şi pacea care e deplină,
În ochi se-adună căutarea pe drumurile de lumină.
Alt gând fugar le aminteşte păcatele ce-au stat în unii,
Ce-au stăpânit în viaţa lor fiind pe valurile lumii.
Dar piere repede şi el topindu-se-n acelaşi fum
Când văd cum a lucrat credinţa pe-nsângeratul crucii drum.
Din piepturi izbucneşte-acum un singur glas,în vuiet mare
Care se-ntinde-n univers,pătrunde dincolo de soare.
Înalţă slavă lui Hristos,slavă mereu şi iarăşi slavă
Pentru puterea şi iubirea ce i-a făcut în El să creadă.

Azuru-i plin de haine albe,dar unele sclipesc mai mult
Pe cei ce au luptat să aibă trupul curat şi gândul sfânt.
Ei au trăit sub semnul fiarei,dar sufletul nu şi-au supus,
Ascultând doar de Dumnezeu în ultimul lumii apus.
În ei nu s-a găsit minciună,n-au fost legaţi cu-al morţii nod,
Trecând din viaţă către slavă,pentru Hristos un ales rod.

Pe drumurile de lumină,spre întâlnirea cu Hristos,
Privindu-se în trupuri noi, mulţi dintre ei se recunosc:
Pavel schimbat,fără ţepuşul care-l făcea să nu se-ngâmfe,
Petru privind cum vestea bună în slavă-ncepe să triumfe,
Ioan văzând descoperirea acum ajunsă la Omega,
Ologul vindecat cu milă la scăldătoarea din Betesda,
Avraam văzând făgăduinţa în împlinirea ei deplină,
Rahav care-a trecut crezând, de la-ntuneric la lumină,
David cântându-şi bucuria şi lăudând fără oprire
Pe Cel ce i-a iertat păcatul făcut în rătăcita-i fire,
Adam cu Abel împreună şi între ei Eva frumoasă,
Un număr nesfârşit ce-mbracă în slavă albul de mireasă.



Pământul abia se mai zăreşte,o fumegândă lumânare,
E pustiit pentr-un mileniu,e-a demonilor închisoare.
A pierit fala omenească,n-au mai rămas nici amintiri,
Iar lacrimile şi durerea sunt transformate în iubiri.
Ca un copil care învaţă cu paşii mici,încet să meargă
Aşa sunt toţi cei care acum se-ndreaptă spre a bolţii slavă.
Râzând,cu mîinile întinse abia aşteaptă să ajungă
Sub curcubeul ce-i aşteaptă,culoarea lui să o cuprindă,
În străluciri ca de safir să întâlnească faţă-n faţă
Pe Cel ce împlineşte-acum atâtea veacuri de speranţă,
Să-i ia în carul Lui de foc,cu dragoste să îi sărute
Şi să-i înveţe cum să meargă,copii ai lumii nou născute.

Isaia 43:5-7;49:12,13; 51:6,16;60:1-4,8;1 Tesaloniceni 4:14-18;Filipeni 3:21;1 Corinteni 15:54;Apocalipsa 14:1-5;21:3-5;