Haina mea care-ai albit-o
Autor: Ioan Vasiu  |  Album: zbor spre lumina 2  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de ioanraul in 30/08/2016
Motto:""Întărește-mi pașii în Cuvântul Tău și nu lăsa nici o nelegiuire să stăpânească
peste mine!""Amin! Psalm 119:133.

E porunca Ta cerească
Să fiu sfânt și să fac bine,
Dar prin firea pământească
Răul stă lipit de mine.

Și neveghind în rugăciune
Am căzut iar în ispită,
Și ale mele fapte bune
Sunt ca o haină mânjită.

Haina mea care-ai albit-o
Și-ai spălat-o-n al Tău sânge,
Doamne, iar am murdărit-o...
Și inima mi-e grea și plânge.

Căința o copleșește,
Lăcrimează și suspină...
Și rugându-Te, tânjește
După iertare deplină.

Suntem slabi, greșim mereu
Și păcatul stă la pândă -
Iartă-ne, Isuse-al meu,
Să n-ajungem la osândă.

Că ispitele vin rânduri,
Și atâtea ne-amenință!...
Nu ne lăsa, Doamne, singuri
Ci-ntărește-ne-n credință.

Fii cu noi în orice vreme -
Fii-ne scut și ajutor,
Și atunci nu ne-om mai teme
Că vom cădea în lațul lor.

Nu ne lăsa niciodată
Să fim singuri, fără Tine,
Că vrăjmașu-atât așteaptă
Și-om sfârși iar în suspine.

Fă-ne oameni mari la minte
Iar la răutate, prunci;
Și pentru noi să fie sfinte,
Doamne, a Tale porunci.

Să ne ținem Legământul
Așteptându-Te să vii,
Și când vom părăsi pământul
Să fim cu Tine-n veșnicii.
Amin!

Statistici
  • Vizualizări: 1072
  • Export PDF: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni