Omule, când încă ești un tânăr, din anii tinereții tale, de Mine să-ți aduci aminte,
De Făcătorul tău aminte să-ți aduci în fiecare zi, nicicând tu să nu uiți de Mine,
Fii bucuros și vesel în tinerețea ta, dar, ai mare grijă la căile ce inima-ți alege,
Nu, nu toate-s bune și plăcute Mie, nu toate duc la Cer, la Viață sau la Mine.
Ai mare grijă pe ce cărări îți umblă pașii, ochii, ai mare grijă ce inima-ți alege,
Să știi de-acum că socoteală pentru toate îmi vei da, nu, nu poți fugi de Mine,
La judecată te-oi chema pentru tot ce-ți pare azi că e ascuns, fie rău sau fie bine,
Într-o zi vei sta ’naintea Mea la judecată, pentru tot și pentru toate, doar tu cu Mine.

Vei sta-ntr-o bună zi, vei sta în fața Mea la judecată, în cea mai lungă-ți zi din viață,
Ce-Mi vei răspunde când te-oi întreba, de tot ce ai făcut și n-ai făcut în viața ta?
Erai un plod când te-am chemat pe nume, de-atunci am vrut să-ți spun ce-i viața.
Azi, îmi spui că nu ai timp de ale Mele, că ești prea tânăr, prea ocupat cu viața ta,
Mă uit la tine tot mai des și-ncerc să-ți spun că te iubesc, de tine și-azi îmi pasă,
Zi de zi Mă tot amâni și-Mi spui că ești prea tânăr și-ocupat, n-ai timp acum de Mine
Într-adevăr, ești tânăr azi, prea ocupat cu tot ce e firesc, frumos și trecător în viață,
De la o vreme vii și-Mi spui că viața-i scurtă și n-ai timp, n-ai timp acum de Mine.

Au mai trecut și alte vremi, Eu tot pe nume și-azi te chem să vii la Mine, nu-i târziu,
Te-aștept și astăzi ca să vii, să-ți spun că încă te iubesc, de tine și-azi îmi pasă,
Te uiți în urmă și îmi spui, că ești uituc, că ești bătrân, că ești bolnav și-i prea târziu,
Prea târziu să Mă-nțelegi, să te las, să te las așa cum ești, să te las că nu-ți mai pasă.
Cum să te las și să nu-Mi pese? Când pentru tine am dat totul, niciodată nu-i târziu,
Nu M-ai văzut nicicând cum plâng și astăzi pentru tine, de tine-atât de mult îmi pasă,
Te văd cum te-ofilești și-Mi spui că nu Mă mai pricepi, că pentru tine-i prea târziu,
Că pentru tine totu-i în zadar, păcate-s multe, făr' de număr, iertarea și viața-i dusă.

Cum să te las și să nu plâng? Când Mă uit la tine lăcrimez de-atâta iubire și milă,
Te-aștept și astăzi să Îmi spui un „mulțumesc” sau un „te rog”, sau un „mă iartă, Tată,”
Că niciodată nu mi-ai spus, tu, nu uita că sunt Iubire, sunt Iertare și sunt Milă.
Cum să nu plâng când văd că încă mai ai vreme să-Mi spui un “ai milă” și-un „mă iartă!”
Nici astăzi nu-nțeleg de ce nu vii când încă te mai chem, de ce nu vii de azi la Mine?
Eu, doar te-am iubit și încă te iubesc, sunt singurul ce binele vreodată ți l-a vrut,
Niciodată să nu uiți, tu ai fost și ești iubit, de Tatăl și de Duhul Sfânt, de Mine,
Tu ai fost și ești eterna Mea Iubire, Iubirea Mea ce-i făr' de capăt și fără de-nceput.
Să nu uiți și-ascultă astăzi bine, ai mare preț în ochii Mei, M-am îndrăgostit de tine,
De la-nceputuri din Grădină, de-când ți-am suflat în nări suflare de Viață de la Mine,
De la prima vedere te-am iubit, când cu-a-Mele mâini te-am plămădit, atunci pe tine,
M-am îndrăgostit pe loc de tine, de-atunci n-am încetat să te iubesc, tu ești din Mine.