BLESTEMUL ṢARPELUI

Cu vina strânsă din strămoşi
Fără de grai, fără picioare,
Port prin coclaurii umbroşi
Destinul meu de târâtoare.

Cum nu-mi găsesc un cer anume
Care ar trece peste gleznă
Străin şi duşmănit de lume
Mă ghemui mai adânc în beznă.

Pripas pământului şi rob
Cu suflet veşted de pădure
Mi-ndemn răbdarea ca pe-un orb
Durerea trupului să-ndure.

Când spre amurguri au s-adape
Cu sânge vreun ciopor de vite
De printre târşuri, ca pe-un şarpe
Mă vor strivi între copite.

Că în grădina cea cerească
Am ispitit pe Eva cu un măr
Ṣi pe Adam gustând să nu găsească
Din veac în veac eternul adevăr.

Ṣi-au fost atuncea izgoniţi din rai
Ṣi azvârliţi în lumea-acesta, iată
Sudoarea frunţii să le fie trai
Ṣi să-mi strivească ţeasta cu o piatră.

Cu vina stransă din strămoşi
Fără de grai, fără picioare,
Port prin coclaurii umbroşi
Blestemul meu de târâtoare.

Copyright © 2016 Marin Mihalache